Livada lui Hans

Hans era sărac. Deşi nu era cel mai sărac din sat. Din munca lui onestă îşi făcuse o căsuţă şi avea o mică grădină de zarzavat. Nu se gândise niciodată că ar putea să devină bogat.
Însă Hans avea un unchi. Pe unchi îl chema Manfred şi era bătrân. Unchiul Manfred avea o livadă mare şi o casă ca un palat. Mai avea câteva hectare de pădure, car, câţiva cai şi câteva vaci. Unchiul Manfred era unul din bogaţii satului.
Unchiul mai avea însă două fete, iar fetele astea ale lui ar fi trebuit să moştenească marea avere. Dar fetele lui Manfred erau de o moralitate îndoielnică (adică erau cam curve) şi acest lucru era cunoscut de tot satul. Nu putea să lase pe mâna lor marea livadă şi toate acareturile. Atunci făcu un testament şi îl lăsă pe Hans moştenitor peste livadă, peste hectarele de pădure şi peste animale. Casa numai o lăsă fetelor.
Într-o bună zi, ca oricare altul, muri şi sufletul lui se ridică la ceruri. Hans deveni bogat peste noapte (noaptea desprinderii sufletului de trup).
Hans rămase în căsuţa lui cea mică şi munci pământul onest cum îl muncise şi până atunci. Din fructele din livadă făcu rachiu şi îl vându în sat şi în satele dimprejur. Avea atâta rachiu încât pentru a nu mai chinui animalele cu transportul făcu un sistem de ţevi care se duceau direct la cârciuma din sat şi la primărie. Toată lumea îl iubea pe Hans, dar în special primarul care era tot timpul roşu în obraji şi beat.
Fetelor unchiului Manfred le dădea lemne iarna, mâncare şi vreo doi litri de rachiu pe zi (că avea de unde) şi, deşi cele două îl urâseră la început, acum îl iubeau şi, de fiecare dată când venea la ele, întindeau mâinile către el să îl îmbrăţişeze. Hans nu era foarte bucuros pentru că duhneau a alcool, iar el era antialcoolic.
Într-o zi Hans îşi dădu seama că livada era prea mică. Stătu şi se gândi profund printre meri şi pruni cum ar putea rezolva problema. Ar fi putut să mai cumpere pământ, însă pământul era scump. Ar fi putut să cumpere fructe de la alţii, dar nici aşa nu era bine. Ar fi cheltuit o grămadă de bani şi lumea l-ar fi vorbit de rău (ştiţi cum sunt oamenii la ţară!). Aşa îi veni ideea să facă o galerie pe sub livadă şi plantă şi acolo pomi. Sub prima galerie mai făcu una şi tot aşa până la 10. Pomii rodeau sub pământ chiar şi iarna, iar Hans aduna harnic fructele de dimineaţă până seara.
Îşi făcuse un cazan de rachiu mare cât trei case. Sub a zecea galerie descoperi cărbune şi acum 10 negrişori scoteau cărbunele din măruntaiele pământului şi alimentau cazanul.
Seara se întorcea acasă şi privea plin de încântare cum imensul cazan vuia şi scotea aburi.
Onestul şi muncitorul Hans nu avea însă urmaşi. Pe cele două fete ale defunctului Manfred le vizita în fiecare seară Zburătorul (un tip dubios cu două aripi, mare meşter la iubit) şi aşa făcuseră ele vreo 10 copii frumoşi.
Hans se gândi că unul din copiii celor două ar putea să îl moştenească. Aşadar îi luă într-o zi la pădure, îi puse să taie lemne şi apoi, la prânz le dădu o masă copioasă şi fiecăruia trei litri de rachiu. Toţi, cu excepţia micii Brunhilde, se îmbătară şi nu mai putură să muncească. Numai Brunhilde putea să mai taie şi să mai care lemne şi ea fu aleasa lui Hans.
Acum, la 10 ani de la moartea harnicului şi vizionarului Hans, Brunhilde încă munceşte în livadă. Se scoală de dimineaţă şi îi trimite pe fraţii ei la tăiat de lemne în pădure. Rachiu nu le dă decât seara.

Măcelarul Dinu

Dinu a visat întotdeauna să se facă măcelar. Când era mic omora animale diverse - păsări, câini, pisici etc. Când a crescut mai mare s-a pregătit temeinic pentru o frumoasă carieră de măcelar. A învăţat să lucreze cu satârul, cu fierăstrăul, cu dalta şi cu toate celelalte unelte. Era plăcerea lui să înfigă cuţitul în porc.
După ce a absolvit cursul de măcelari diplomaţi s-a angajat - ce surpriză! - ca măcelar. După o atentă analiză psihologică făcută de către psihologul abatorului, Dinu a fost repartizat la departamentul "Pui". Treaba lui, pe care o făcea foarte atent, era să taie puii şi să bage în ei măruntaiele. În prima zi de muncă nu a făcut decât 50. În a doua 70. La o lună a făcut 200. După doi ani a ajuns la 500 şi tot aşa au crescut capacităţile de măcelărire ale lui Dinu la 1500 pe zi. Era cel mai bun. Nimeni nu îl putea întrece.

Între timp s-a căsătorit şi a făcut trei copii frumoşi şi zdraveni. L-au avansat în funcţie - a devenit şeful măcelarilor de pui.

Într-o zi s-a întors de la muncă acasă pe la ora cinei. Soţia şi copii erau în bucătărie. Era o atmosferă calmă de familie şi Dinu se bucura şi se simţea în siguranţă. Cei trei copii pregăteau mujdeiul, iar soţia cea iubitoare îşi puse mănuşile de bucătărie şi deschise uşa cuptorului. O aromă plăcută invadă încăperea. Era pui la cuptor! Ce surpriză!

Toată lumea se aşeză la masă flămândă şi nerăbdătoare. Soţia aşeză tava cu puiul rumen pe masă. Băiatul cel mic întinse furculiţa către pui.... "Lasă-mă pe mine!", spuse Dinu, "E specialitatea mea!", şi se pregăti să taie puiul.

Atunci puiul sări din tavă şi îi împroşcă pe toţi cu ulei. Apoi se repezi la Dinu şi urlă: "Ce vrei să faci mă? Să mă tai?"

Dinu îl privi stupefiat! "Păi..."

"Păi ce, mă handicapatule? Nu îţi mai aduci aminte când mi-ai tăiat gâtul? Mai ţii, mă tâmpitule, contul câţi pui ai omorât? Zii, mă cretinule! Eu sunt golemul puilor şi, dacă faceţi figuri, vă umplu pe toţi de găinaţ!"

Puiul dădu din aripi, făcu o tură prin cameră şi înainte de a-şi lua zborul pe geamul deschis se întoarse către Dinu: "Asta la vista, beibe! Dacă te prind, e vai de curu' tău!"

Cum am construit o lume şi apoi m-a durut capul

Totul a început în pădure. Era de fapt un luminiş înconjurat de pădure deasă. Acolo am făcut o căsuţă (mică, amărâtă) şi am adus 2 oameni(bărbat şi femeie). Bărbatul se ducea la pădure şi tăia lemne şi femeia stătea acasă şi cultiva pământul şi făcea de mâncare. Apoi au făcut un copil. Apoi încă unul şi încă unul şi tot aşa până au făcut o droaie de copii şi fiecare din copii şi-a făcut casă şi s-au dus la pădure şi au tăiat lemn sau au spart piatră pentru alte construcţii şi tot spărgând piatră au descoperit metalele şi pe lângă căsuţa mică de odinioară s-a făcut un sat şi şi-au ales un primar burtos şi au făcut o cârciumă şi o moară şi pentru că au fos atacaţi de alţii (nişte nenorociţi) au făcut o cazarmă şi unii au devenit soldaţi şi s-au bătut cu ăia şi i-au învins şi s-au tot extins şi satul a devenit oraş şi capitală de ţară şi aveau cea mai mare armată care a pornit într-o expediţie de cucerire şi au ocupat toate ţările din jur, apoi tot pământul şi eu m-am bucurat tare de tot şi am luat un steag al poporului meu şi m-am dus în cel mai înalt vârf din lume şi vânturam steagul...
Deja mă doare capul de la monitorul ăsta. Sting calculatorul şi mă duc la culcare. Cât e? Trei şi jumătate! Dumnezeule! Eu mâine mă scol de dimineaţă. Jocurile astea pe calculator te zăpăcesc!

Uimitoarea mea aventură cu un avion de hârtie

Mi-am făcut un avion de hârtie şi am zburat spre nord. Când am ajuns la pol, nu m-am mai putut orienta şi am luat-o în direcţia greşită (vroiam să ajung în Alaska). Am ajuns la Vladivostok în curtea Matrioşkăi care avea un samovar mare şi fierbinte şi care era la a treia sticlă de vodkă. Mirosea tare a alcool Matrioşka, dar era fată bună la suflet (sufletul ală mare şi rusesc din spatele sânilor ei albi ca zăpada). M-a cules din zăpadă şi mi-a făcut o baie fierbinte. Apoi mi-a turnat un păhărel de vodkă şi ne-am pus pe vorbă. Nu pricepeam nimic pentru că vorbea ruseşte şi eu nu ştiu limba asta, dar îmi turna într-una pahare de vodkă şi până la urmă m-am îmbătat şi eu. Praştie m-am făcut.
A doua zi de dimineaţă ne-am bătut cu bulgări aşa de înviorare şi am băut un păhărel de vodkă. Apoi încălzit am plecat cu Yaltay (îmblânzitorul de cai siberian) înspre Mongolia. La graniţă Yaltay m-a pus în catapultă şi m-a aruncat în Mongolia cu catapulta, dar a greşit distanţa şi am ajuns în China. Acum stau aici într-un copac şi mănânc orez. Prietenul meu ursul Panda vine să mă viziteze peste o oră. O să îl servesc cu un ceai. Ceai negru chinezesc.

Un mic plonjon in realitate

Ma refer de fapt la realitatea asta virtuală, internetică a blogurilor. Am navigat şi eu şi am căutat bloguri cât mai interesante. Am constatat că dintr-o sumedenie de pagini abia ai ce alege. Lucrurile cu adevărat interesante sunt extrem de puţine. Ca şi oamenii deosebiţi, de altfel.
Totuşi am găsit un blog, http://despaoana.blogspot.com/ - al Oanei Despa. Probabil acum staţi să vă gândiţi cine e Oana Despa. A trebuit şi eu să sap un pic pe net până să aflu (mărturisesc că numele îmi spunea ceva).
Trebuie să o spun clar din capul locului - e un blog prost şi lălăit poetic. Dar lălăitul ei poetic, deşi dulce greţos, este în acelaşi timp interesant (nu aţi întâlnit niciodată o femeie naşpa, dar interesantă?).
Am postat câteva comentarii la articolele ei. Mi-a răspuns cu calm prima dată şi am tras concluzia pripită că Oana are răbdare. Mai târziu, enervată de bâzâitul criticii mele, mi-a interzis accesul în rubrica ei de comentarii după ce doi mitocani anonimi (probabil colegi, prieteni etc.) şi-au permis să mă jignească.
Carevasăzică Oana nu ţine la ironie. OK. Eu îmi voi face datoria şi o voi recomanda. Merită să citiţi, măcar şi pentru a vedea ce scursuri poetice nu se introduc într-un blog. Apoi e nevoie de chestii din astea - fără tâmpenii şi aberaţii preţioase oare ar fi distracţie pe planeta asta?

Povestea unei căsătorii perfecte

Fata (material brut)
Făcea 21 de ani şi încă nu se măritase. Părinţii (iubitori!), dar şi cele 7 mătuşi, 5 unchi, verişoarele, ba chiar fosta ei învăţătoare şi profesoara de română îşi făceau griji. Dacă nu se mărită acum, e groasă. Intră în categoria fetelor bătrâne, capătă tabieturi, e nervoasă pe fond hormonal, face prostii etc.

Consiliere profesională
Aşadar s-a strâns toată lumea într-o mare adunare de familie (şi nu numai) şi a dezbătut problema. Buna Nicolina a spus că ea are în sat un băiat bun şi muncitor cu casă mare şi o sculă mare cum aveau bărbaţii o dată, nu ca puţoii de azi. Mătuşa Tamara a spus că şi ea ştie în mahala un băiat bun şi devreme acasă şi o are groasă ca cheia de 30. Tăticul atunci s-a supărat şi a zis că el nu-şi dă fata după toţi neisprăviţii fără şcoală, că fata e intelectuală şi a terminat liceul cu 10 şi e la facultate şi el vrea un intelectual cu Merţan şi situaţie. Profesoara de română a spus atunci că ea o cunoaşte pe o doamnă foarte serioasă care se ocupă de consilierea matrimonială. Au decis ca la următoarea întrunire să discute cu doamna.

Sfaturi practice
Doamna se prezentă exact aşa cum spusese profesoara de română. Foarte serioasă. Era bine îmbrăcată (Armani sau Steilmann; în orice caz, bine). Pe fiecare deget avea un inel de aur, iar în urechi nişte cercei aşa de grei că îi lărgiseră găurile. Se vedea pe ea că este o femeie foarte foarte serioasă!
„Abordarea mea”, începu doamna,”este că, dacă vrem să avem succes în căsătorie şi căsătoria fetei să semene cu căsătoriile sănătoase din trecut, trebuie să recurgem la înţelepciunea milenară a poporului român!” Toţi murmurară aprobator. Cum nu se gândiseră ei la asta? Şi doar era limpede ca lumina zilei! Ce înseamnă specialistul, dom’le!
„Soţia trebuie să fie”, continuă doamna,”o mamă bună pentru copii, gospodină în bucătărie şi curvă în pat!” Corect! Avea dreptate! Şi doar era atât de simplu! Cum nu se gândiseră ei la asta?
„Aşadar”, şi acum doamna creştea vizibil în ochii lor, „pentru a fi o mamă bună, femeia trebuie să nască! Numai cea care a dat naştere ştie ce este iubirea de mamă şi îşi protejează ca o leoaică neînfricată puii!” „Ce frumos vorbeşte...!” murmură buna Nicolina şi o lacrimă îi miji în colţul ochiului drept.
„Pentru a fi o bună gospodină, trebuie să aibă experienţă în bucătărie!” Inutil să vă spun că toată lumea a dat din cap aprobator.
„Iar pentru a fi curvă în pat, trebuie să fie curvă!” „Da, da, da!” se auzi din 50 de piepturi.
„Dar cum? Cum...?” dădu să întrebe mătuşa Tamara.
Doamna făcu un gest teatral şi marţial şi toată lumea îşi ţinu răsuflarea: „Răbdare! Am soluţii pentru toate aceste probleme!”
„În primul rând – pentru a fi bună gospodină trebuie să lucreze în bucătărie. Eu am un prieten care are un restaurant. Acolo va face practica. Pentru a fi curvă, trebuie să facă trotuarul o săptămână.”
„O săptămână?”, spuse mătuşa Tamara, „Nu e cam puţin?”
„Prietenul meu,” începu doamna şi se uită aşa mustrătoare la mătuşa Tamara că aceasta se făcu mică şi umilă, „este cel mai mare peşte din oraş. Educaţia pentru el este punctul esenţial. Multe din fetele lui au început cu gândul de a se mărita, dar s-au îndrăgostit de meserie!”
„Şi cu mama cea bună cum rămâne?” întrebă tatăl.
„Păi după ce face trotuarul şi capătă un aşa bogat sortiment de icre, nu face un copil din flori?”
Corect! Tatăl îşi dădu cu palma în cap. Cum nu se gândise? Era doar clar!
Întrunirea decise cu unanimitate de voturi să o angajeze pe doamna ca meditatoare matrimonială.

Restaurantul
Aşadar fata trecu, încurajată puternic de familie şi sub directa supraveghere a doamnei, la desăvârşirea naturii ei de soţie (soţie iubitoare).
Mai întâi munci în restaurantul lui Giovani, un italian bătrân şi nebun. Când o văzu îi spuse bucătarului: „Vasile, pune-o pe proasta asta să taie ceapă!” Fata se apucă să taie ceapă şi plânse vreo 3 ore cu ceapa în nas. „De ce plângi, fată, hăi?” o întrebă moldoveanca Lenuţa, care făcea curăţenie în restaurant. „De emoţie că mă mărit”, răspunse fata.
După ce tăie ceapă 3 zile, o puseră la tăiat ardei.

Pe trotuar
Machiată puternic, fustă scurtă, chiloţi cu găurică, ciorapi plăsuţă şi geantă roşie. Echipament perfect. Îi veni greu la primul client – un şofer transpirat care nu ţinea mult. La al doilea client luă un gât de vodcă şi îşi făcu curaj, iar la al treilea client (terminase deja sticla) începu deja să îi placă. După o săptămână se despărţi de fete şi de peşte cu lacrimi. Le promise că le va scrie şi va mai trece pe la ei.

Diplomă
De la doamna primi o diplomă. „Se acordă junei............... la absolvirea cursului de soţie perfectă, cu multe urări de bine şi fericire în căsnicie.”

Prinţul
L-a găsit pe Fernando. Era mic, burtos, plin de bani şi venea taman din Spania. A rămas profund impresionat de talentele ei şi a jurat că e făcută să fie nevastă. Fata era un geniu al măritişului.

ŞTIRI

DIN DRAGOSTE

Cetăţeanul austriac Rudi Pulembauer a fost arestat ieri de poliţia oraşului Salzburg pentru că a încercat să jefuiască sexyshopul de la parterul clădirii în care locuia. El le-a declarat poliţiştilor că nu a vrut să creeze nici un prejudiciu, însă prietena lui, femeia de cauciuc Brigitte, avea nevoie disperată de lenjeria sexy aflată în ofertă limitată la magazinul amintit.
Cetăţeanul a mai declarat presei că relaţia lui cu numita Brigitte, femeie de cauciuc, a decurs cât se poate de lin câteva luni. Ba chiar începuse să îi facă de mâncare, să calce şi la un moment dat a avut chiar o tentativă de a se înscrie la un curs de croitorie şi croşetat, însă, datorită anturajului prietenelor ei, relaţia dintre cei doi s-a deteriorat şi Brigitte s-a înscris în mişcarea feministă. „I-am spus doar proastei să nu mai stea toată ziua la cafele şi ţigări cu nesimţitele alea, dar creierul ei de cauciuc nu a putut să priceapă!”, a declarat Rudi plin de năduf în prezenţa jurnaliştilor.
Până la această oră femeia de cauciuc Brigitte nu a putut fi contactată, într-un comunicat şi-a anunţat intenţia de a-l da în judecată pe Rudi.